15 iun. 2008

"13-15"








Comemoram zilele astea 18 ani de la "13-15". Unii o fac, frumos, tinereste, cu zambetul pe buze, in piata Universitatii. Sunt tineri si nu au vazut sangele scurs atunci pe caldaram. Au auzit insa. Sunt constienti de dramatismul acelor momente. Ei stiu insa ca acolo dragostea si libertatea au invins. Au ales o exorcizare ludica a luptii fratricide care incearca sa ne mai tina si azi dezbinati si impartiti in tabere de structurile securitatii. "Va vom dezbina si va vom invinge" suna straniu o amenintare pe care nu am inteles-o in anii aia in Piata. Sunt multi cei care nu o inteleg nici azi. Sunt prea slabi ca sa fie independenti. Se agata de iluzii oferite chiar de sistemul care ne-a rupt in doua: iluzia "anti-comunismului", iluzia "luptei cu sistemul".

Multi din cei care mergem maine la vot in Bucuresti am inceput sa ne simtim liberi si sa excludem orice cale de a ne supune unui sistem opresiv vazand concertul din care am "rupt", cu ajutorul youtube, piesa Cinderellei postata mai sus. Era 1989. Era vara. Era Moscova. Era primul si cel mai mare concert rock din estul Europei. Il vizionau milioane de oameni printre care si tineri bucuresteni, rockeri, prin intermediul celebrei antene de bulgari. Da, bulgarii il dadeau in direct. Se perindau pe scena trupe ca Scorpions, Cinderella, Black Sabath...
Un concert care a inceput pe zi si s-a terminat in miez de noapte, transmis in direct integral. 100.000 de oameni pe stadion, pentru care ajungeau primele doua acorduri ca sa recunoasca in acelasi timp o piesa, asta in masura in care Scorpions de exemplu nu vanduse oficial nimic pe piata comunista pana in acel moment. Steagul Americii flutura (alaturi de cele “inca” sovietice), militieni, oamenii de ordine, nu se puteau abtine sa nu dea din cap pe ritmul pieselor alaturi de multimea care isi smulgea aproape hainele.
Cativa bucuresteni, tineri, rockeri, au stiut din clipa aia ca ceausescu va cadea foarte curand.
Rock-ul, blugi si guma de mestecat, singurele pe care comunismul nu le putuse tine in lanturi, sparsesera granitele..

Comemoram zilele astea 18 ani de la "13-15". Unii o fac, frumos, tinereste, cu zambetul pe buze, in piata Universitatii. Ar fi trebuit sa fie un indemn la introspectie, la analiza. Multi aleg sa critice gestul lor. Dar e un semn de insanatosire. Primul semn de insanatosire: lustratia ludica.
Asa cum in '89, sute de mii de tineri pe un stadion, si alte cateva zeci de milioane in toata lumea, alegeau sa condamne prin MUZICA, prin rock, un intreg sistem opresiv pe care il invinsesera: comunismul.

4 comentarii:

agaX spunea...

foarte inspirat, Karina.
M-am intrebat si eu de multe ori (fara a gasi raspunsul) cind se poate intradevar declara "victorie!" dupa o inclestare cu dramatism. A orice.

Ma gindeam ca atita timp cit inca ai minie in suflet, cit inca nu te poti detasa intr-o comemorare decenta, fara patima, sau chiar face un pas in plus si aniversa, atita timp cit nu poti face asta deci, inca nu ai cistigat. Intradevar, cred ca acei tineri de care spui sint cistigatorii.

Am si eu un mic exemplu similar. In dupa-masa de simbata (cred ca imi amintesc corect ziua) 16 decembrie, 1989 mergeam cu citiva colegi de facultate inspre centrul orasului (timisoara) la un film. Drumul nostru ducea prin piata Maria si am vazut in preajma unei biserici (nu stiam cine si ce atunci) destul de multa lume. Noi, ca romanul, am ramas sa cascam gura. Multi altii, ca romanii :) , venind cu tramvaiele de la locurile de munca, coborau si, ghici? cascau gura ca si noi. S-a adunat un numar relativ mare de oameni si, din diverse motive autoritatile au decis sa trimita o masina de pompieri si sa incerce sa imprastie multimea. Atunci, acolo, a inceput revolutia din 1989

Noi am fost mai in lateral si, dupa o vreme am plecat inapoi in complexul studentesc. Dar am stiut ca era gata. Ne-am adunat citi colegi am putut, am povestit un pic si apoi am luat niste bere si am facut un chef. Deasupra usii camerei unuia dintre colegii mei cineva a pus un afis (nu stiam ca le zice bannere, atunci :) ): ultimul chef comunist!

A doua noapte, 17 decembrie, am fost in strada, ca mai tot orasul. Unul dintre cei care au participat la cheful nostru nu au mai prins saptamina urmatoare.

Realitatea lui Petria spunea...

Dar n-a prea fost lume...

Anonim spunea...

@agax

M-a impresionat povestirea ta...
Da, cred ca trebuie sa existe un final. Dar ce final mai bun poate fi decat sa le arati ca ai invins pentru ca faci ce vrei, esti liber, esti vesel...Asta ii doare cel mai rau.
Cei care vor sa te supuna iti vor sadi mereu spaima, teama, frica, vor inventa amenintari...
Precum povestesti, revolutia la Timisoara a pornit din curiozitate. O curiozitate a voastra a celor care v-ati oprit, din ce in ce mai multi, sa cascati gura...Si bine ati facut ca ati fost curiosi si ca nu ati trecut pe langa indiferenti.

@alex

Da, au fost putini. Dar a fost ceva simbolic. Important e ca au fost repoorteri multi, ca momentul a fost punctat in presa si ca poate la anul ii va inspira pe ei, pe tinerii astia sau pe altii sa mai organizeze ceva, sa continuie...

Anonim spunea...

Eu as fi facut o "sedinta" de meditatie, dar... n-ai cu cine, bre, n-ai cu cine!