18 oct. 2008

Luca si Dabija la PNL











Raymon Luca si Nicolae Dabija sunt printre ultimii candidati validati de catre PNL pentru alegerile din toamna.
Primul pentru un post de parlamentar pentru America de Nord, iar al doilea pentru postul de parlamentar pe colegiul Europa de Est.

Raymond Luca a mai fost deputat in legislatura 1992-1996, ales in judeţul Sibiu pe listele partidului PL'93/PAC, ulterior stabilit in Statele Unite.
Nicolae Dabija conduce de cativa ani Forul Democrat al Romanilor din Moldova, organizatie neguvernamentala, care lupta pentru renasterea nationala. Forul Democrat al Romanilor din Moldova are peste 150 de organizatii locale, cu peste 200.000 de membri, dintre care aproape jumatate sunt elevi si studenti. Saptamanalul condus de Dabija a fost, in anii 1988-1989, cea mai importanta publicatie care sustinea revenirea "limbii moldovenesti" la grafia latina, recunoasterea identitatii dintre limba moldoveneasca si cea romana si decretarea ei ca limba oficiala in RSS Moldoveneasca. Este profesor la Facultatea de Jurnalism din Chisinau, membru de onoare al Academiei Romane si redactor sef al saptamanalului "Literatura si Arta" – principala publicatie de opozitie din Republica Moldova.

Iata si un fragment din interviul luat de curand lui Nicolae Dabija de catre jurnalistul Claudiu Tarziu, interviu pe care il puteti citi integral AICI:

"Exista o solutie pentru inlaturarea comunistilor romanofobi de la putere?

- Unirea. La noi, pro-romanii si pro-europenii sunt impartiti intr-o puzderie de partide, pe cand comunistii au un singur partid. Forul Democrat al Romanilor a adunat la masa dialogului 14 partide necomuniste. Ele au colaborat si au reusit sa castige alegerile locale in 24 de raioane, din cele 33, in conditiile in care comunistii detineau controlul in aproape toate raioanele. Pentru alegerile parlamentare din 2009, am propus sa se faca o Lista Nationala cu 101 candidati, la cele 101 functii de parlamentari. Lista va fi pusa pe numele unui singur partid, caci comunistii au interzis aliantele electorale, dar candidatii vor fi de la toate partidele necomuniste care accepta aceasta idee. Daca nu se face asa, exista riscul ca nici unul dintre partidele necomuniste sa nu treaca de pragul electoral de 6%. Cu o majoritate confortabila in Parlament, am putea alege un presedinte pro-roman, sa modificam Constitutia si sa grabim aderarea la UE.

- Nu va temeti ca in efortul de a scapa de sub influenta ruseasca, exista pericolul deznationalizarii in bratele UE?

- La Bucuresti asta poate fi o problema, dar la Chisinau, nu. Noi nu avem alta sansa decat UE.

- La final, sa vorbim putin despre frica. Avand in vedere implicarea dvs. in lupta nationala, nu va este teama ca veti fi lichidat, cum se intampla adesea intr-un regim comunist?

- Mi-e frica. Sunt si eu om, si daca as zice ca nu-mi este frica as trisa. Dar cel mai mult mi-e frica de frica. A mea si a celorlalti. La 7 noiembrie 1989 noi, un grup de intelectuali, am indemnat multimile sa se culce sub tancuri, dar primii care s-au asezat sub senile am fost noi. Si tancurile s-au oprit. Desi stiam ca in luna aprilie din acel an tancurile trecusera deja peste multimile care tot astfel se culcasera in piata centrala din Tbilisi, iar apoi, carele de lupta sovietice au trecut si peste protestatarii din Vilnius, acele evenimente soldandu-se cu sute de morti si raniti. Peste cateva zile, la 10 noiembrie 1989, multimile "conduse de scriitori" - asa se afirmase atunci - au luat cu asalt cladirea Ministerului de Interne, care-l avea ca ministru pe Vladimir Voronin, actualul presedinte al Republicii Moldova. Sediul luase foc, toate geamurile ii fusesera sparte, in centrul Chisinaului, pentru prima data dupa domnia lui Duca Voda aparusera baricade, de-o parte si de alta erau zeci si sute de raniti. Ca trupele speciale n-au deschis focul a fost o intamplare. In acel an, organizatia sovina "Pamiat" din Moscova ne-a condamnat la moarte pe mine, pe Leonida Lari si pe Grigore Vieru. Numai prezenta de spirit a unor colegi din Frontul Popular a dejucat scenariul. De atunci sunt in permanenta amenintat, tarat prin instante - de regula, sub acuzatia de "subminare a statalitatii" -, in cateva randuri am fost agresat fizic, fiind necesar sa stau multa vreme in spital. O atitudine pe care actuala guvernare o are fata de toti cei care simt si gandesc romaneste."

2 comentarii:

Anonim spunea...

So...care-i Luca si care-i Dabija ? Nu c-ar conta in vreun fel :)

Lilick Auftakt spunea...

In ordine, de la stanga la dreapta, @Mosh. :))