13 sept. 2010

CTP ne ajuta sa nu uitam

Cristian Tudor Popescu, Gandul: Ce făcea însă dl. Băsescu în 2007, chiar înaintea referendumului privind suspendarea sa? Într-o emisiune la Realitatea TV, pe atunci post pro-Băsescu până în albastrul infinit al ochilor d-nei Melania Medeleanu, dl. preşedinte a susţinut o adevărată trântă verbală în direct, cu subsemnatul, pe tema clasificării d-lui Vântu printre oligarhi, preluând cuvântul din propaganda rusească. Pe atunci, dl. Băsescu nu folosea încă moguli. La întrebările mele repetate, de ce nu îl pune şi pe Vântu alături de Patriciu şi Voiculescu ca oligarh, dl. Băsescu a răspuns, n-o să vă vină să credeţi, dar luaţi înregistrarea, "pentru că Vântu nu este implicat în politică, domnule Popescu, spre deosebire de Patriciu şi Voiculescu care vor să aibă, în afară de putere financiară, şi acces la pârghiile politice ale statului în interes personal". Minute în şir, acelaşi domn Băsescu care de doi ani încoace vorbeşte de complotul antistatal al mogulului Vântu, cumpărător de oameni politici şi formatori de opinie, l-a apărat pe S.O. Vântu. Atunci, Vântu era mogulul bun, aşa cum este astăzi patronul B1TV, clanul Păunescu. Finalmente, dl. Băsescu mi-a făcut un hatâr: "Domnule Popescu, pentru dumneavoastră, numai pentru dumneavoastră, accept să fie numit domnul Vântu oligarh financiar."

Asta pentru cei care nu isi mai amintesc ce cloaca portocalie era Realitatea in 2007, sau care nici acum nu s-au prins cum l-a ajutat SOV pe Basescu, anul trecut, sa devina presedinte. Si o lista cu "deontologii" lui SOV. Poate ne mai reimprospatam memoria: TRU, Sever Voinescu, Cristian Teodorescu, ITM, Cristian Patrasconiu, Mihail Neamtu, Cristian Preda (mai rar), Catalin Avramescu, Ada Mesesan, Alin Fumurescu. Probabil mai sunt destui... dar e de ajuns si atat.

4 comentarii:

Hendrix spunea...

Ba-secu a fost si este un SECURIST, adica un expert al manipularilor, diversiunilor si dezinformarilor! In 2007 a ales sa joace cartea victimizarii in care cel care se dorea a fi campionul luptei anticoruptie cu ,,sistemul ticalosit'' se batea cu oligarhii Patriciu si Voiculescu. Ei erau DUSMANII POPORULUI, in varianata reloaded a proceselor staliniste din anii 50. Ei trebuiau lapidati de boborul basescian, pusi la stalpul infamiei! De ce nu era si Vantu oligarh? Evident, pentru faptul ca Irealitatea si Coti faceau parte din aparatul sau de propaganda. Motivul principal era insa acela POLITIC, intrucat Vantu n-a fost vreodata angajat politic, iar el era intr-un razboi politic. Pe cine reprezenta Patriciu in ochii alegatorilor? pe liberali! Dar Voiculescu? Pe pesedisti!
Vantu l-a ajutat mult pe ba-secu chiar si in 2009, an in care politica postului s-a schimbat in favoarea lui Geoana. In realitate el a jucat la 2 capete. Lovitura decisiva i-a apartinut tot lui Vantu, care in seara zilei de 2 decembrie l-a chemat pe Geoana la el. Si idiotul a mers!!! Superlovitura, un croseu devastator pentru ba-secu!
De ce ar vrea acum ba-secu sa loveasca in Vantu? Nu cred ca vrea! Inca ii este folositor Vantu. Se cunoaste talentul nemernicului de a-si executa apropiatii, inclusiv mafiotzii. I-a sunat ceasul si lui Vantu? NU! Acum este doar o DIVERSIUNE menita sa abata atentia la Vantu, la vechea afacere FNI. Mizeaza pe un scandal mediatic care sa tina cateva saptamani. Saptamani de respiro pentru el si umil boc, care se vor confrunta peste o luna cu motiunea de cenzura. Pana acum cele 2 televiziuni de stiri ii fac perfect jocul lui ba-secu, inflamand la maxim subiectul. Intrebarea este: pe romani chia ii intereseaza? Mira-m-as!

Lilick Auftakt spunea...

A, nu. Pe romani nu ii intereseaza SOV. Ii intereseaza cine a taiat salariile ("si pensiile") cine a pus taxe si impozite mai mari, cine "a scumpit" mancarea (multi spun inca ca scumpirile le face statul) cine i-a adus in somaj...

radu spunea...

@Lilick, lista pupinilor telectuali care au papat din mana lui SOV poate fi extinsa si cu alte figuri gigea mai-mai: Patapievici si Idei in dialog, Liiceanu si Humanitas. Ghici cine a sponsorizat aparitia Raportului Tismaneanu? Oligarhul bun din 2007.
@Hendrix are dreptate in tot ce spune, dar eu de altceva ma tem. Ma tem ca acum se negociaza trecerea RTV in custodia oamenilor de afaceri basescieni, sau chiar o eliberare a lui SOV conditionata de reorientarea politica a postului. Da, @Lilick, sigur, Medeleanu e o majoreta cu creier de gainusa, care merge cu cine ofera mai mult, si ca ea sunt destui in RTV. Numai ca apararea pe care o fac eu RTV tine de un calcul politic elementar. Zic eu ca la vremuri de criza, RTV a ramas practic singura televiziune de stiri ostila lui Ba-secu si la care vezi o anumita diversitate a dezbaterilor. Crezi ca Antena 3 e mai credibila din pdv-ul asta? Eu nu cred si am sa-ti spun si de ce: pt. ca RTV si-a atras cativa intelectuali onorabili precum Tanase, Vlad Nistor si alti cativa, care le stau in gat deontologilor pupinbasisti. Iata de ce eu unul cred ca trebuie aparate niste principii, nu ticalosul de SoV. Principiile astea sunt: libertatea unui trust media de a critica puterea si respectarea procedurilor judiciare chiar in cazul unui ticalos. Nu ma va convinge nimeni ca atacul impotriva lui Vantu nu e o diversiune securisto basista dintr-un plan mai amplu de a pune botnita presei ostile, si care incepe cu strategia de aparare a tarii. Salut gestul eurodeputatilor Noorica Nicolai si Victor Bostinaru de a pune pe agenda PE chestiunea asta. Sper ca puterea de la Bucuresti sa fie sanctionata cat mai aspru, sa o usture.

Shadow spunea...

Si ca idee asa cum este cu diversiunea si cum striga "hotul" "hotii":

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7783840-sov-junimistii.htm

asta este proprietarul hotnews, cale care era la "cutite" cu vantu de ani de zile pe "specula bursiera".
In caz ca nu stiati hotnews "impunge" o gramada de bani de la "bugetul de stat" pt "reclame" pt pdl si pt presedentie.

baiatul asta (sima) este si cel care vrea ca pe "bursa" sa se permita vanzarea si cumpararea de pachete mai mari de 4.5% din BVB pt a putea sa "conduca el" (sa manipuleze) bursa.

In articol o sa gasiti si "spalarea" melaniei cea care "vezi doamne "citeste" fata de cei care nu "citesc". daca ne intoarcem in timp la primele sale articole pe propria sa "platforma" o sa aflati ca soros l-a tratat cu "sictir" nu pt ca ar fi citit sau nu carti de macroeconomie ci doar pt ca nu avea inca "experienta" de a "juca proprii sai bani" pe bursa.

Ca sa vedeti si voi de ce scrie tapalaga ce vrea muschii lui la hotnews.