21 ian. 2012

Marius Oprea: "Mi-e milă de el"

Cine nu știe povestea Împăratului gol, cea a lui Andersen, în care țesătorii minciunii au construit urzeala nevăzută a hainelor poleite, sub care acela ce conduce și defilează își ascunde adevărata ființă, iar un copil vine și spune că împăratul e gol? În România, în aceste zile, s-au arătat foarte mulți copii. Am văzut un copil cu pălărioară, cred că avea cam cincizeci de ani, am văzut o fată cu ochi foarte tineri și frumoși, chiar dacă avea – după cum ea a spus – șaizeci și doi.

Nu am crezut că asemenea lucruri, precum cele din ultimele zile, se vor mai petrece. Acești copii sînt părinții și bunicii noștri.

Imaginile din ultimele zile îmi fac un rău aproape fizic. Sînt tulburătoare. Nu pot pune mîna pe piatră, nu mai pot striga. După douăzeci de ani, dați-mi voie să fiu un pic mai calm. Mă gîndesc mai ales la cei care ne-au crescut în iluzia că ne va fi nouă bine. La toată dragostea lor pentru noi și la marea lor tristețe pentru că se văd și ne văd așa și la marea noastră suferință – aceea că noi nu le putem întoarce mai nimic din ceea ce ne-au dat și nici această lecție de demnitate, pentru că ei au protestat primii, față de ceea ce se întîmplă și protestează și acum. Ceea ce ni se întîmplă, în aceste zile este prețul plătit – și acesta este prețul complicității, lașității și lipsei noastre de atenție și umanitate. Față de cei alături de care trăim și lîngă care vom trăi, mai tîrziu.
Nimic nu e nou sub soare. Ceea ce se întîmplă s-a mai văzut. Atît diversiunea, cît și destinul diversionistului șef, de cînd lumea. Și așa a fost și acum douăzeci de ani.

Mie îmi e milă de Băsescu. De fapt, cine e el în economia istoriei și mai ales a sufletelor noastre? Cei șapte ani în care ne-a condus ne-au distrus bruma de solidaritate și încrederea dintre părinți și copii, dintre prieteni. A distrus solidaritatea unei națiuni. El este creatorul (din nou) al celor două Românii – cea a lor, a boierilor de bani și trufie, și cea a noastră, buni să plătim ca ei să aibă bani și minte pentru noi.

Nu Băsescu e de vină. Nu Boc e de vină. Nu galeria Steaua e de vină. Nu jandarmii sînt de vină. Nici dinamoviștii. Vina e aici. În camera mea. Trăiesc cu ea în fiecare zi. Vina e a mea, pentru că am tolerat atîta vreme ca un asemenea impostor nebun să fie lăsat în pace. Vina e a mea, pentru că nu am terminat de scris, din comoditate, biografia acestui personaj halucinant, care i-a făcut atîta rău României – și-i va mai face.
Fiecare baston pe care îl văd la televizor pe spatele unui protestatar, chiar dacă e unul din „galerii“, mi se cuvine – și ei sînt copiii nefericiți ai tranziției noastre, în care o mulțime de grupuri de dialog social se dovedesc a fi grupuri de monolog cultural. Dacă ar fi avut o șansă? Care e diferența dintre o cărămidă și o poezie, într-un ceas de furie?

Vinovatul este el, Băsescu, Domnul Președinte, Împăratul, acela învestit de noi ca președinte al fiecăruia dintre locurile în care ne mișcăm. Nu există, în ultimii ani, o frază în care să nu se pomenească numele său, în care să nu se evoce faptele sale. Și acum nu mai înțeleg – de ce mai trebuia și asta? Suprema înjosire a unui om: după ce i-ai luat portofelul, îl mai și scuipi.

Asta e. Băsescu a scuipat ani de zile nu doar pe noi, ci și pe copiii nenăscuți. Să-l ierte Dumnezeu. Eu nu îl iert. Dar mi-e milă de el.

Marius Oprea

Observatorul Cultural

5 comentarii:

Micawber spunea...

M. Oprea a sintetizat perfect situatia: Suprema înjosire a unui om: după ce i-ai luat portofelul, îl mai și scuipi.

De fapt cel mai greu de suportat la regimul Basescu e ca, dupa ce te fura, iti mai tine si prelegeri cu "reformarea statului" sau cu "dreapta" sau alte gugumanii. Regimurile anterioare furau si ele, nu zic, dar macar exista o anume decenta, in sensul ca macar nu te mai moralizau explicandu-ti cat bine ti-au facut si mai trebuie sa-ti faca, ba parca nici nu furau chiar atat.

Lilick Auftakt spunea...

E adevarat. Una e sa iti iei un comision de 5%, alta sa furi cu amandoua mainile si sa te lauzi ca Monica Macovei e virgina.

Anonim spunea...

Care e diferența dintre o cărămidă și o poezie, într-un moment de furie?
Foarte mare!
În rest, sunt de acord cu autorul articolului.
Anonymus Magnus

Bogdan spunea...

Sincer, mie nu imi e mila deloc de el, mai e mult pana departe, mai mult ma doare inima pt cei care se iluzioneaza ca Basea si echipa de pedelepre vor ceda ceva.

Dupa parerea mea, miscarile de strada nu i'au adus pe fascistii de la putere la masa dialogului ci le-a intarit convingerea inspre furaciuni electorale, convingerea de a nu ceda nimic. Pana la urma sunt banii lor in joc, libertatea, pentru unii chiar viata.

Asa ca spre a evita fie macelul, fie dictatura, calea de compromis dupa parerea mea este o negociere sub un arbitru (UE - vezi PPE, liberali, socialisti ori SUA), sa li se asigure niste conditii minimale pentru a permite tranzitia de putere.

radu spunea...

Articol bun, period.
Mi-e mila de basecu pe cat de mult tine el la Opozitie.
@Bogdan are dreptate, solutiile pe care le indica mi se par valide. Sunt prea multe interese si prea multi bani in joc ca sa speram la demisii sau la cedari pasnice de putere. Opozitia trebuie sa faca tot posibilul ca Puterea sa nu confiste PU in vederea unui noi partid-satelit care sa gestioneze iluziile fraierilor. Atentie la societatea in civil a basistilor sub acoperire!
Obiectivul nr. 1 e blocarea comasarii alegerilor, pe toate caile si cu orice pret.