30 nov. 2012

La multi ani de Ziua Romaniei!


Viziunea lui Călin Popescu Tăriceanu asupra relansării economiei românești

“Planul de urgență pentru resuscitarea economiei românești” – viziunea lui Călin Popescu Tăriceanu asupra relansării economiei

Călin Popescu Tăriceanu a prezentat, joi, la o dezbatere pe tema ofertelor economice ale partidelor, propria viziune asupra relansării economiei româneşti – un plan in cinci puncte pentru stoparea declinului economic. Planul, care cuprinde măsuri economice aplicabile pe termen scurt (doi ani), este esenţial pentru a asigura ieşirea din criza economică si revenirea la creştere, pentru a asigura crearea de locuri de muncă şi pentru a genera bunăstare.

1.    Toleranţă zero faţă de evaziunea fiscală

Viitorul guvern va trebui să adopte o adevărată “declaraţie de război” impotriva corupţiei, evaziunii fiscale şi a proastei administraţii, concretizată in sancţiuni drastice impotriva celor care incearcă să păcălească statul. Pedeapsa minimă pentru evaziune fiscală ar trebui majorată la 5 ani, iar cea maximă la 20 de ani.

2.    0,15%  din PIB, pentru reindustrializarea României

Lecțiile crizei economice și financiare actuale susțin necesitatea schimbării modelului de creștere economică al României, iar industrializarea este o soluție pentru atingerea acestui obiectiv.
Intreg procesul trebuie să se desfășoare in acord cu tendințele de dezvoltare actuale care se manifestă in UE, adică să puna accent pe inovare și dezvoltare tehnologică (și ecologică), in linie cu obiectivele Strategiei Europa 2020.

Reindustrializarea trebuie realizată nu dintr-o perspectivă cantitativă. Ceea ce trebuie să urmărim este să avem industrie avansată, bazată pe inovație, cu valoare adăugată mare.
Incurajarea apariției unor poli industriali specializați (clustere) intr-un sector de producție este cea mai eficientă metodă de a imbunătăți calitatea producției industriale și de a incuraja inovația. 

Dezvoltarea acestor clustere/poli este bine să se facă și in strânsă legătură cu universitățile și institutele de cercetare, pentru că numai in acest fel industria are o șansă de a fi relevantă pe piața internațională in zone de inaltă competitivitate și cu valoare adaugată mare.


Iniţierea procesului de reindustrializare a României trebuie făcută, in principal, prin atragerea marilor investitori străini. Efecte - crearea de locuri de muncă bine plătite, prin care pregătirea profesională a românilor să poată fi pusă in valoare in România; creşterea constantă a exporturilor nete ale economiei româneşti. 

O atenţie aparte trebuie acordată, in termenii unei politici industriale viabile, susţinerii procesului de fluidizare a circuitului inovaţiei către valorificarea ei pe piaţă. In acest sens, se poate concluziona că eforturile mediului privat nu sunt valorificate eficient și este nevoie de o abordare diferită pentru a putea imbunătăți aceste performanțe. Un aspect cheie, in acest context, este importanța instituțiilor publice (universități, institute de cercetare), care au capitalul intelectual și experiența necesară pentru a valorifica mai bine resursele mediului privat. In acest context, trebuie creată o relație mai strânsă intre mediul privat și universități, iar acest lucru se poate realiza numai prin crearea unui cadru legal care să favorizeze cooperarea mai strânsă intre cercetarea teoretică efectuată in universități și mediul privat.

Pentru atingerea acestor obiective, propun iniţierea unui parteneriat intre Guvern şi autorităţile locale din judeţe pentru acordarea de facilităţi reale investitorilor. Parteneriatul va fi concretizat printr-un efort financiar partajat intre centru-teritoriu (85%-15%). Cea mai mare parte a efortului va reveni Guvernului, prin alocarea unui procent de 0,15% din Produsul Intern Brut dezvoltării infrastructurii cerute de construcţia marilor parcuri industriale, clustere, etc. Am in vedere o estimare a acestor sume pentru viitorii doi ani cuprinsă intre 200 și 300 de milioane de euro anual, in raport cu creşterea Produsului Inter Brut. 

3.    Disciplină fiscală – datorie publică limitată (prin Constituţie) la 40% din PIB 

A treia problemă se referă la introducerea unei discipline bugetare bazate pe regulile și obiectivele aplicabile țărilor din zona euro. Acest angajament ar trebui adoptat pentru a intări credibilitatea externă și pentru a crea o cultură a disciplinei cheltuielilor.

Legiuitorul trebuie să construiască și să aprobe bugetul de stat in așa fel incât datoria publică să nu depăşească 40% din Produsul Intern Brut (eventual printr-o normă constituțională).

4.    0% taxe pe profitul reinvestit

Este necesară reducerea taxelor şi impozitelor care au influenţă directă asupra consumului, a creării de locurilor de muncă şi a investiţiilor:
- Reducerea TVA la 19% şi a contribuţiilor sociale cu cinci puncte procentuale, de la 43% in prezent, la 38%. Ușurarea poverii la nivelul angajatorului va trebui să se reflecte in scăderea cu trei puncte procentuale, urmând ca la nivelul angajatului să se reflecte un punct procentual.
- Zero la sută impozit pe profitul reinvestit!

5.    Un nou contract social cu românii – 0% tăieri de pensii şi salarii.  Mai multe investiţii in educaţie, cercetare şi sănătate

Acest contract inseamnă un angajament ferm că viitoarea guvernare nu va mai opera reduceri de pensii şi de salarii in sectorul bugetar. 

Corecţiile de venituri plătite de la bugetele de stat vor fi operate numai in creştere, in raport cu inflaţia şi, atunci când va fi cazul, cu creşterea economică.

Investiţii in viitor: creşterea alocărilor bugetare către educaţie și sănătate cu minimum 1% in fiecare dintre următorii doi ani. Investițiile in cercetare din fonduri publice trebuie să atingă nivelul european de 1% din PIB.

22 nov. 2012

La lansarea Editurii Liberale

Cateva discursuri:









13 nov. 2012

De ce atata Chiliman?

E o intrebare pe care o aud destul de des de cand a inceput campania electorala si, culmea, nu de la adversarii USL. De ce atata Chiliman pe panourile electorale din sectorul 1? De ce fiecare candidat de la PNL si PSD a ales sa se afiseze cu primarul liberal pe panourile din sectorul 1? Are nevoie Calin Popescu Tariceanu sa fie garantat de Andrei Chiliman? Explicatia e simpla si, in primul rand, cat se poate de pragmatica. Primarul sectorului 1 are cea mai mare cota de incredere dintre liberalii bucuresteni. Dupa cum spunea, mai mult sau mai putin in gluma, Ludovic Orban, la lansarea candidatilor USL sectorul 1, "cota de incredere a lui Andrei Chiliman se apropie de cer".

Lasand gluma la o parte, da, e de aproximativ 85%, si chiar si Calin Popescu Tariceanu are nevoie de sustinerea acestuia. Mai mult, in campania electorala de la locale, 70% din votantii PDL declarau ca au incredere in Chiliman! Este probabil motivul pentru care nici nu a fost nevoit sa pronunte, atunci, numele contracandidatului. De ce sa o faci, cand adevarata lupta nu era intre cei doi, ci pentru a castiga primaria cu unul dintre cele mai mari procente din Romania. Ceea ce s-a si intamplat.

In plus fata de asta, Andrei Chiliman reintoarce, prin prezenta sa in campanie, ajutorul dat de Tariceanu, Orban, Diana Tusa, Corlatean si ceilalti, in campania de la locale. Deci inca o data... asa e de bun-simt si normal. Sa le puna toata increderea de care se bucura la dispozitie, unor oameni alaturi de care face politica de atatia ani si in care are, la randul lui, incredere.



11 nov. 2012

Cine e contracandidatul lui Neamtu din partea USL

Stiti ca il "iubesc" la nebunie pe Mihail Neamtu. Mi-e o sila de narcisistul asta de mor. Am cautat insa sa vad cine e contracandidatul lui, din partea USL, cu speranta ca e cineva OK, pe care sa-l pot promova in campania "Pentru un Parlament de calitate NU votati ca oile". Ce si pe cine am gasit? Iata prezentarea facuta de cei de la Realitatea, in "Dosar de candidat" lui: 

FLAVIUS MĂDUŢA

 My name is Blejnar. Sorin Blejnar... numele vă este cunoscut – niciodată un şef al Fiscului nu va ajunge atât de celebru şi poate la fel de bogat ca băiatul plecat de la Arad să se facă mare la Bucureşti... iar Sorinache, cum îi spun prietenii, a ajuns departe... să vedem unde se va opri. 


Acasă la Arad fostul sef al ANAF a lăsat loc de bună ziua şi o serie de amici care mai de care mai inteprinzători, un astfel de prieten este tocmai candidatul PSD pentru un colegiu de deputat din judeţul Arad, pe numele lui Flavius Măduţa. DA! Aţi auzit bine, unul dintre prietenii lui Sorin Blejnar, duşmanul de moarte al lui Victor Ponta şi al PSD este candidat PSD la Arad. 


Necunoscutul Măduţa a fost pentru o perioadă administratorul companiei Dial- TON, firmă cumpărată de soţia lui Blejnar de la alţi arădeni prieteni- după ce această firmă a fost cumpărată de familia Blejnar au început să curgă şi contractele cu firme grele- Dial TON a ajuns să facă afaceri cu Rompetrol şi Lukoil, exact companii sensibile la controalele Fiscului. 


Revenind la Măduţa, recent presa a publicat celebrele stenograme în care Blejnar vorbea la telefon amical cu toţi şmecherii României, în frunte cu Traian Băsescu - într-una dintre convorbiri Blejnar îi cerea şefului de la Vămi să-l protejeze pe Măduţa, care fusese făcut vameş de câteva săptămâni la Stamora Moraviţa. 


De fapt, după acel telefon Măduţa a fost extras din vama Moraviţa exact cu câteva luni înainte să aibă loc valul de arestări la vămile din Vest, după incident Măduţa a şi ieşit din sistemul vamal, dându-şi demisia, apoi a ajuns mare şef tocmai la PSD Arad. 


Ciudat este că acest Măduţa nu este vameş de carieră, el a fost făcut vameş la apelul de seară, în timpul mandatului amicului Blejnar, înainte de asta fiind om de afaceri şi angajat al rafinăriei RAFO- Măduţa a ajuns vameş într-o combinaţie extrem de ciudată- s-a angajat la registratura comunei Zădăreni, apoi s-a transferat la Direcţia Vamală Constanţa şi apoi tocmai la Vama Timişoara, mai exact la vama Stamora Moraviţa, locul unde se învârteau marile şpăgi... 


Ne întrebăm ce a oferit acest Flavius Măduţa, amicul lui Blejnar, celor de la PSD pentru a-l pune candidat la camera deputatilor- nişte stenograme, nişte bani, nişte documente şi informaţii compromiţătoare despre PDL sau doar marile lui calităţi de om politic vizionar de care nu a auzit nimeni. 


Cititi mai mult pe REALITATEA.NET. Alte detalii despre individ, aici

Printre putinii prieteni ai lui de pe Facebook e Dacian Tolea, un initiator al Noii Republici


In conditiile astea as recomanda mai degraba aradenilor din acel colegiu sa-si anuleze votul sau sa caute un alt candidat. 

5 nov. 2012

Lansare USL sector 1

Sambata, 03 noiembrie, am participat la lansarea candidatilor USL, sectorul 1. O echipa pe care primarul Chiliman a numit-o "cea mai buna din Romania", din care fac parte Calin Popescu Tariceanu, Ludovic Orban, Diana Tusa si Vlad Nistor - de la PNL, dar si Titus Corlatean si Dan Tudorache de la PSD. Pentru fiecare a vorbit cate o personalitate politica sau din mediul universitar. Ludovic Orban a fost sustinut, ca si in 2008, de Cristian Topescu. Un moment de emotie si sensibilitate s-a petrecut in finalul discursului lui Orban, cand acesta si-a prezentat cel mai mare sustinator de-a lungul timpului: mama. Mai jos aveti un fragment din discursul acestuia, dar din si din al lui Andrei Chiliman, sustinatorul si garantul candidatilor USL sector 1.





4 nov. 2012

Farsa electorala

Va recomand doua articole. "Blaturi electorale la greu", un text scris de sibianul Razvan Pop si "O tara vesela cu candidati pe masura", de pe blogul "La coltu' strazii". Ambele descriu foarte bine farsa electorala la care asistam. In fapt, o imensa frauda.

2 nov. 2012

Recomandari

Daca aveti timp, intrati si pe blogul Clubului Bloggerilor Liberali. In primul rand pentru a propune candidati in campania noastra "Pentru un Parlament de calitate nu votam ca oile", apoi pentru a fi la curent cu un proiect pe care il vom demara curand, intititulat "Viata unui erou", proiect ce face parte din seria actiunilor pe care le-am desfasurat anul acesta impreuna cu istoricul Marius Oprea ("Relatari din Rapa Robilor" si "Cenaclul Mihaileanu").