27 ian. 2013

Despre un drept pe care nu ni l-am castigat nici astazi

Marturie: "Am fost dus la securitatea din Timişoara, unde am intrat în conflict cu anchetatorul, care nu voia să inclu­dă în declaraţie anumite acuzaţii aduse de mine regi­mului. Eu am refuzat cu hotărîre să semnez declaraţia şi i-am spus că nu o voi semna, cu riscul de a fi ucis. Anchetatorul a chemat pe procuror, care mi-a pro­pus să ataşez un memoriu la declaraţie. Am acceptat această soluţie. Voi da un citat exact din acest memoriu: „Guvernul actual din R.P.R. afirmă că am trecut fraudulos frontiera. El vede paiul din ochiul meu, dar nu vede bârna din ochiul său. El uită ceea ce poporul român nu a uitat: că s'a instaurat în mod fraudulos la conducere, falsificând pe faţă rezultatul alegerilor din 19 Noiembrie 1946, iar de atunci răpind poporului român dreptul de a-şi alege forma de guvernământ şi sistemul economic care-i con­vin, în lumina acestui simplu şi crud adevăr, este evi­dent pentru oricine că legile actuale din R.P.R. nu au autoritatea morală necesară pentru a fi respectate". La proces, la ultimul cuvânt, am acuzat regimul că nu respectă drepturile omului. Mi s'a dat pe loc pedeap­sa maximă: zece ani."  


Remus Radina, "Testamentul din morgă" - http://www.procesulcomunismului.com 

"Mă înclin înaintea curajului lui Remus Radina şi-l invidiez de a fi îndrăznit totul." - Eugen Ionesco

26 ian. 2013

Scrisoare catre parlamentari si lideri ai partidelor

Preiau de pe VoxPublica acesta scrisoare deosebita a lui Florin Puscas. Si va rog pe toti cei care sunteti in asentimentul ei sa o distribuiti pe facebook si pe bloguri. 

Stimaţi parlamentari şi lideri ai partidelor aflate la guvernare,

Vă scriu aceste rânduri în contextul în care, aşa cum aţi anunţat, vă pregătiţi să modificaţi Constituţia României. O operaţiune necesară şi deosebit de importantă, care sper că va avea la bază interesele tuturor cetăţenilor din România şi nu diverse calcule politicianiste de moment. Pornind de la această prezumţie de bună-credinţă – pe care sper că o veţi respecta -, redactez această scrisoare, urmând ca la final să vă rog un lucru despre care am convingerea că nu este de nerealizat.
A trecut un an şi jumătate de la momentul în care preşedintele Băsescu făcea nişte afirmaţii total deplasate, neconforme cu realitatea şi de o bădărănie de nedescris la adresa Regelui Mihai. Am apreciat faptul că mulţi dintre dumneavostră aţi reacţionat şi aţi denunţat comportamentul preşedintelui. Am apreciat, de asemenea, o serie de acţiuni prin care v-aţi arătat respectul faţă de Casa Regală şi faţă de Regele Mihai. Discursul ţinut de Majestatea Sa în Parlamentul României a fost un moment emoţionat şi cu o semnificaţie deosebită pentru români în general şi pentru monarhişti în special. Desigur, nu am uitat faptul că unii dintre dumneavostră aveaţi, până nu demult, o cu totul altă atitudine faţă de Rege, dar am înţeles în acelaşi timp şi importanţa reconcilierii, a iertării şi chiar a uitării. Regele este al tuturor românilor şi mă bucur să-l văd mult deasupra intrigilor, a ranchiunelor şi a jocurilor politice.
Am apreciat, de asemenea, şi declaraţiile dumneavostră cu privire la monarhie ca formă de guvernământ viabilă pentru România. Am observat cu bucurie şi mici demersuri în scopul educării românilor cu privire la monarhie şi al descoperirii adevărului istoric din spatele mistificărilor începute de comunişti şi continuate cu spor şi azi.
Toate aceste acţiuni, puse în contrast cu atitudinea preşedintelui şi a majorităţii susţinătorilor lui, care nu s-au înghesuit să condamne atitudinea acestuia, v-au adus susţinerea şi voturile multor monarhişti. Unii chiar au început să spere că monarhia ar putea avea o şansă printr-o deschidere reală a dumneavostră faţă de problema revizuirii formei de guvernământ. Alţii, chiar dacă nu şi-au făcut foarte multe speranţe, s-au bucurat de atenţia pe care opinia publică o acordă subiectului.
Alegerile au trecut şi tema monarhiei a cam dispărut din agenda dumnevoastră. De unde monarhia era „forma de guvernământ cea mai potrivită pentru România” (Crin Antonescu, 24 octombrie 2012), s-a ajuns să se vorbească doar despre republica parlamentară şi, mai nou, de menţinerea republicii semi-prezindenţiale sau, Doamne fereşte!, de o republică prezidenţială. De bună seamă că e destul de greu să crezi în aşa-zişi monarhişti care visează republici sub diverse forme.
Am înţeles, „nu e momentul potrivit”. E un referen pe care îl tot auzim de mult timp. În parte, aveţi şi dreptate. Un referendum pe tema formei de guvernământ trebuie să fie precedat de o campanie amplă de informare şi de educare a românilor. Fără o asemenea campanie, prea mulţi ar vota pe baza intoxicărilor folosite timp de zeci de ani pentru spălarea pe creier a românilor. Iar respingerea monarhiei printr-un referendum ar distruge orice speranţă a monarhiştilor. Astfel, dacă vă declaraţi în favoarea monarhiei, dar consideraţi că nu este momentul potrivit, puteţi să vă probaţi buna-credinţă prin menţinerea subiectului în actualitate şi prin iniţierea de acţiuni de conştientizare a beneficiilor monarhiei pentru poporul român. E atât de simplu pentru dumneavostră!
Am înţeles că apropiata schimbare a constituţiei nu ne va aduce restaurarea monarhiei. Eu, cel puţin, sunt resemnat din acest punct de vedere. Îmi place să cred că monarhiştii nu sunt nici naivi, nici fanatici. Principiile monarhice nu sunt o religie, sunt chestiuni asimilate şi asumate intelectual, peste care s-a aşternut şi o componentă afectivă. Bazându-mă pe a dumneavostră bună-credinţă – pe care, iată, o pomenesc a treia oară -, vă cer un singur lucru. Actuala Constituţie a României are un articol (152) care, în alineatul (1), spune că forma republicană de guvernământ nu poate forma obiectul revizuirii. Vă rog să eliminaţi republica de pe lista realităţilor care nu pot fi modificate. Şi vă mai rog, ca o anexă la rugămintea principală, să stabiliţi obligaţii şi termene clare de revizuire a constituţiei în urma iniţiativei cetăţenilor. Mai departe, noi, monarhiştii din România, ne vom face datoria, ne vom răspândi crezul şi, la momentul potrivit, vom strânge semnăturile necesare unei revizuiri.
Trăiască Regele!
Cu stimă şi speranţă,
Un monarhist, (încă neoficial) vicepreşedinte al Filialei Timişoara a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei

25 ian. 2013

18 ian. 2013

Conferinta, Liviu Antonesei: ”Libertatea, liberalismul si nasterea modernitatii”

Interesanta conferinta de la Iasi. Va recomand sa o urmariti daca aveti 111 minute libere, destul interes si rabdare.

Liviu Antonesei: "Interventia politicului trebuie sa fie minima. Sunt pentru stat minimal. E o iluzie sa credem ca statul, oamenii politici, sunt mai inteligenti decat Piata." 

16 ian. 2013

Decretul 92/1950 - Nationalizarea imobilelor

Ponta a dat astazi lista chiriasilor din casele RAPPS. Aveti aici documentul, daca vreti sa il consultati.

Vreau sa va arat insa si altceva, un document si mai important. Decretul 92/1950 si lista proprietarilor si a imobilelor din Bucuresti care au fost nationalizate. Peste 9000 de familii distruse, unele care nu mai au urmasi, fiind eliminate cu totul de pe fata pamantului de comunisti. Si inca nu sunt toate imobilele in lista de mai jos. E prima transa de nationalizari.

Alaturi de condamnarea gestului de la 30 decembrie 1947, de declarare a republicii ca ilegitima, nicio condamnare a comunismului nu se poate face fara restituirea imobilelor celor distrusi de comunism.


 pentru nationalizarea unor imobile
 EMITENT :    CONSILIUL DE STAT
 Publicat  in BULETINUL OFICIAL nr. 36 din 20 aprilie 1950
by  


15 ian. 2013

Un mesaj de la Eminescu...

"Respingerea a tot ce este republica, mai mult sau mai putin deghizata, si conservarea Constitutiei cu monarhia constitutionala ce avem, iata statornicile noastre principii!"        Mihai Eminescu, " Timpul" 20 decembrie 1878.


Si unul de azi, de la Caramitru: 
"Regele nostru trăiește, este de 20 de ani în România. Sunt 20 de ani pierduți de România. Toate sistemele care s-au succedat până acum au dovedit că nu sunt viabile și au dus la o confuzie și mai mare de valori." REALITATEA.NET

Ne bantuie o fantoma de stanga. Centralizarea, principiu de organizare comunist

Acum doua zile, Deceneu mi-a lasat un comentariu pe blog. Era off-topic, dar mi-a atras bine de tot atentia. 

Deceneu spunea...
Pericol reprezinta cei care se viseaza presedinti si cei care se opun descentralizarii. Aveam o parere mai buna despre Nicolaeescu, dar dupa declaratiile recente se pare ca m-am inselat. Unii se chinuie sa promovze descentralizarea si el lupta pentru centralizare. Halal liberal! Daca era FSN-ist mai avea o scuza. Sau mai sti, poate este FSN-ist "acoperit"!
Despre ce era vorba? Citez, mai jos, din Cotidianul, din articolul pe care mi l-a lasat Deceneu:  
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că se rediscută posibilitatea readucerii Spitalelor Judeţene de Urgenţă în subordinea Ministerului, întrucât decentralizarea s-a făcut "fără cap, fără logică şi fără principii".
Din pacate, nu este prima data cand un ministru PNL propune o solutie de stanga, iar un pesedist vine si o corecteaza cu o masura de dreapta. Este si cazul de mai sus, inDreptat, cel putin in declaratia publica, culmea(!), de Liviu Dragnea. Iata ce a declarat liderul PSD ieri. Citez Mediafax
"Am văzut declaraţia domnului Nicolăescu legată de trecerea spitalelor în subordinea autorităţilor locale. Am avut o discuţie cu el, a rămas ca săptămâna asta să ne punem de acord. Nu cred că a fost foarte inspirată declaraţia", a spus Dragnea.
El a precizat că a fost sunat de mai mulţi primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene în legătură cu acest lucru.
"Mai mulţi primari, preşedinţi de CJ m-au sunat în aceste zile. Când au fost trecute spitalele în subordinea autorităţilor locale aveau foarte multe datorii, nu a fost un management bun cât au fost în subordinea Ministerului Sănătăţii, iar după ce au trecut la autorităţile locale, au fost curăţate datoriile, managementul s-a îmbunătăţit", a spus Dragnea.
El a precizat că, în cea ce priveşte finanţarea spitalelor private, probabil Nicolăescu va fundamenta şi argumenta o astfel de măsură. 
Dragnea a spus că măsurile respective nu au fost discutate în Guvern.
"Nu s-au discutat aceste măsuri în şedinţa de Guvern. Ar fi bine pentru toţi miniştrii ca înainte să facă declaraţii despre intenţii majore ale ministerului pe care îl conduc să aibă o discuţie în Guvern sau măcar cu primul-ministru", a spus Dragnea.
Si toate astea se intampla cand ar trebui sa vorbim cat mai mult despre regionalizare si descentralizare, adica cele mai la indemana metode ce ne pot duce la o insanatosire economica. 

13 ian. 2013

Marius Oprea despre "Camasa lui Alexandru"

Nu stiu daca v-am spus aici, pe blog, poate ca da, dar printre proiectele noastre la Clubul Bloggerilor Liberali avem si unul numit "Viata unui erou - Alexandru Galaftion", care speram sa se finalizeze cu publicarea unei carti. Am anuntat aici. Proiectul are si o pagina de facebook

Va recomand acum sa cititi pe Observatorul Cultural "Camasa lui Alexandru", un articol superb, pe acest subiect, scris de Marius Oprea. Textul incepe astfel:  

"Nu am putea crede, citind numai cîteva scrisori, că există curajul de a iubi pînă la capăt, de departe şi chiar în faţa morţii. Că sentimentele nu sînt doar simple convenţii epistolare. Întîmplarea a făcut să-mi dau seama că lucrurile nu stau tocmai aşa şi că o carte poştală poate fi mai puternică decît o frumoasă poezie de dragoste, că o scrisoare poate condensa în cîteva fraze o adevărată cronică de familie, cu bucurie, durere, fericire sau tragism. Mai jos aflaţi o poveste adevărată – pentru că de n-ar fi, nici nu v-aş povesti. Am avut şansa să primesc de la Ruxandra Corduneanu, căreia îi port recunoştinţă, o valiză cu vechi jurnale şi teancuri de scrisori, cu o mulţime de acte şi fotografii. Ea este nepoata unui om săvîrşit din viaţă acum două decenii. Aşa am aflat mai întîi istoria unui tînăr, pe numele său Alexandru, care în 1939 termina liceul militar. Se întîmpla chiar în pragul războiului. El este eroul acestei poveşti, care acum şi aici îşi află doar începutul; şi sper să nu fie uitată. Istoria ne vorbeşte despre lume şi lumea e orînduită într-un sens în care, de la naştere la moarte, speranţa, suferinţa, ruga, idealul curg în aceeaşi undă de rîu; aşa am învăţat din întîmplările vieţii lui Alexandru." 

--------------------

Mai jos, bucati din "Camasa lui Alexandru" la expozitia IICCMER din decembrie, de la ROMEXPO, si povestea camasii scrisa chiar de Alexandru Galaftion: 

Uitându-mă în jurul meu şi văzându-mi camarazii de baracă, m-am gândit: ce ar fi să fac o glumă? Să le spun că plec acasă. Doar toţi ştiau că sunt expirat de mult şi aşteptam eliberarea.Primul pe care l-am văzut a fost inginerul Caraman Ioan din Constanţa. M-am adresat lui, spunându-i:‘Ioane, ştii că plec acasă?
La cele spuse de mine a sărit în sus, a venit la mine, m-a luat în braţe bucuros şi mi-a spus:
‘Ce fericit sunt, dragă Sandule! Bine că a dat bunul Dumnezeu şi s-a spart gheaţa. Bine că pleci. Dacă tu pleci, vom pleca şi noi.’
Era atât de voios de vestea ce i-am dat, de parcă el ar fi plecat şi nu eu. Până la baracă am mai minţit vreo 12 inşi, toţi arătându-mi aceeaşi bucurie că plec. Dar m-am oprit puţin în drum şi am meditat: de ce am făcut această glumă proastă? Ce mi-a venit mie să-mi mint camarazii de suferinţă? Ei au luat de bună minciuna mea. Ce vor spune când vor afla că i-am minţit? […] Am început să regret, dar era prea târziu. […]
Când am intrat în dormitor, mi-am auzit numele strigat:
‘Alecule, vezi că te-a căutat brigadierul!’
[...]Am pornit spre camera lui, care era imediat la stânga cum ieşeam din baracă. Am bătut la uşă discret, dar n-am fost auzit. Atunci am întredeschis uşa şi mi-am băgat capul, ca să fiu văzut. Imediat ce m-a observat, a venit afară pe coridor şi mi-a spus, mai mult în şoaptă, următoarele: ‘Domnule Galaftion, în mod discret vă spun, sunteţi pus pe lista celor care pleacă acasă.’
La cele spuse de brigadier am rămas mut şi înmărmurit. Îmi auzeam vocea în gâtlej. Era glasul mut, glasul speranţei şi nu puteam articula un cuvânt. Îl priveam cu ochii mei stinşi de suferinţă şi căutam să fiu tare, să nu mă arăt emoţionat, doar ochii mei plângeau de emoţie. […]
Uitându-mă la ei, mă apucase o tristeţe amară. Îmi era milă de ei, de toţi cei care rămâneau după mine şi mă simţeam parcă sugrumat, înăbuşit, în mijlocul lor. Cum i-aş fi luat cu mine pe toţi, să fi putut! Dar cum puteam eu să ţin minte atâtea nume şi adrese, câţi au venit cu rugămintea la mine să le scriu familiilor? Era greu… Atunci mi-a venit o idee, de altfel riscantă, dar am aplicat-o sperând să nu mă prindă pentru ca solidaritatea era considerată o crimă oribilă.
Am făcut rost de un vârf de creion chimic. Mi-am dezbrăcat cămaşa, am întors-o pe dos, am udat-o şi cu acel creion le-am scris adresele şi numele tuturor. Am pus apoi cămaşa la soare, la uscat, astfel ca să nu se observe scrisul iar după ce s-a uscat, am îmbrăcat-o. Nimeni n-a ştiut ce am făcut, doar eu şi bunul Dumnezeu. Acum fie ce-o fi, mi-am zis. Dacă scap de control, Dumnezeu ţine cu mine.“



12 ian. 2013

Andrei Chiliman la "Ora Regelui"

Pana mai prinde liderul liberal putin curaj sa il dea afara din PNL pe Andrei Chiliman - dupa ultimele declaratii se pare ca dupa congres sau la sfantu'asteapta - primarul liberal de la sectorul 1 revine astazi in atentia noastra intr-una dintre cele mai profesionist realizate emisiuni: 

"ORA REGELUI"

Sâmbătă, 12 ianuarie 2012, TVR1 va prezenta la ora 13 a douăzeci și cincea ediție a emisiunii "Ora Regelui", realizată de Marilena Rotaru.

Din sumar: 

Acum 65 de ani: Exilul Regelui Mihai. Evocare de Ion Zamfirescu, profesorul de filozofie al Majestății Sale. 

“Este o bună ocazie ca politicienii să readucă Monarhia în România”- dialog cu Andrei Chiliman.

Regele Carol al II-lea: dincolo de umbre și manipulări. Cu Doina Cornea, Alin Ciupală, Wilfried H.Lang.

Opinii despre monarhie cu Tiberiu Cnab.

Carmen Sylva: Prințesa Rinului, Regina Carpaților. Partea întâi a documentarului realizat în 1999 la domeniul princiar de la Neuwied și la Castelul Peleș.


Reamintesc ca Andrei Chiliman este unul dintre cei mai puternici sustinatori ai revenirii la forma de guvernamant monarhica parlamentara. Recomand vizionarea!   

7 ian. 2013

Forumul Constitutional

Daca s-au mai linistit spiritele pe non-subiectul incinerarii lui Nicolaescu, poate ca ar trebui sa ne intoarcem la teme mai importante. 

Nu stiu cati l-ati auzit pe prim-ministrul Ponta care, intr-una din ultimele zile, la una dintre televiziunile de stiri, a anuntat ca are de gand sa propuna partidelor ca, de la 1 februarie, se se constituie un Forum Constitutional, condus de o personalitate din societatea civila, care sa cuprinda persoane neafiliate politic sau ONG-uri, diversi reprezentanti ai societatii civile, forum care va organiza dezbateri pe tema modificarii Constitutiei. Propunerile societatii civile urmeaza sa ajunga apoi in Parlament, iar Parlamentul va tine cont de ele.  

A vorbit extrem de putin despre aceasta initiativa, asa ca nu stiu mai mult decat am scris mai sus. Unii spun ca, daca va fi invitata pseudo-societatea civila reprezentata tot de Parvulescu, Toma sau Craciun, va fi, desigur, o pseudo-consultare. Si mai bine lipsa. Totusi, ideea in sine nu mi se pare rea. Voua cum vi se pare?