16 mai 2014

Apel IRL

Acest apel este adresat Preşedintelui României, prim-ministrului României, preşedinţilor partidelor politice şi Organizaţiilor Non-Guvernamentale


Creşterea agresivităţii Rusiei este o realitate pe care nu o putem ignora. Această agresivitate se manifestă, astăzi, la frontierele României prin destabilizarea statului ucrainean, inclusiv cu mijloace militare, destabilizare al cărei scop este expansiunea rusească până la gurile Dunării. Dar agresivitatea Rusiei se face simţită şi în România, sau în raport cu România, mai ales în plan diplomatic şi pe zona propagandei. La fel de evidente sunt şi intenţiile Rusiei de a slăbi forţa Statului Român. Rusia vrea un Stat Român dominat de corupţia politico-economică, o economie românească dependentă de resursele energetice rusești şi o opinie publică românească abil manipulată către antiamericanism şi antioccidentalism.
Ca stat membru al NATO, România are, astăzi, garanţii solide că un scenariu de agresiune militară precum cel din Ucraina este imposibil în ţara noastră. Dar nimeni nu ne poate oferi garanții că statul și societatea românească vor fi îndeajuns de puternice pentru a rezista presiunii forțelor interesate în deraierea României de la traseul occidental. Puterea statului român, forța economiei românești și moralul societăţii noastre depind numai de noi.
Este un moment greu pentru România, iar clasa politică are datoria să se ridice la înălțimea responsabilității pe care o are în faţa celor 22 de milioane de români.
Este un moment în care mizele politice meschine trebuie lăsate deoparte și înlocuite cu acțiunea în concordanță cu interesul național: apărarea României euroatlantice, România libertății, a economiei de piață și a statului de drept.
Propunem de aceea, încheierea unui “Pact Național pentru România Euroatlantică” între toți factorii responsabili – președintele țării, prim-ministrul guvernului și partidele politice. Prin acest pact, fiecare dintre părțile semnatare ar urma să se angajeze, în principiu, la acțiune în următoarele sensuri:
1. Afirmarea permanentă și respectarea necondiționată a apartenenței României la familia democrațiilor euroatlantice. Întărirea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii.
2. Consolidarea instituțiilor statului de drept, mai ales a instituțiilor anticorupție și a instituțiilor de siguranță națională. Abținerea de la orice declarații şi acţiuni publice de natură să slăbească ori să discrediteze aceste instituții.
3. Izolarea politică a oricăror partide sau formațiuni politice care promovează mesaje sau politici de natură să deturneze România de la parcursul occidental.
4. Asumarea și promovarea cu prioritate maximă a politicilor de natură să asigure independența energetică a României.

ANDREI CHILIMAN,
Președintele Consiliului Consultativ al INIȚIATIVEI ROMÂNIA LIBERALĂ
VLAD MOISESCU,
Președintele Consiliului Director al INIȚIATIVEI ROMÂNIA LIBERALĂ

3 mai 2014

10 mai si 20 mai!