1 mai 2015

Din nou despre Ministerul Public...

Sursa: Mediafax

Propunerea CSM se numără printre recomandările de modificare şi completare a iniţiativei legislative pentru revizuirea Constituţiei României, obţinute de MEDIAFAX.

"În actuala arhitectură constituţională, Ministerul Public este o componentă a autorităţii judecătoreşti, procurorii fiind, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, magistraţi şi nu 'agenţi' ai puterii executive. Situarea Ministerului Public 'sub autoritatea ministrului justiţiei' are repercusiuni faţă de îndeplinirea în deplină legalitate şi imparţialitate a atribuţiilor care i se conferă prin lege în activitatea judiciară în cauzele penale", explică CSM.

Astfel, membrii Consiliului apreciază că, la nivel constituţional, trebuie reglementată independenţa procurorului, atât prin înlăturarea controlului desfăşurat de ministrul Justiţiei asupra activităţii Ministerului Public, cât şi prin renunţarea la controlul ierarhic în interiorul instituţiei.

"Statutul de independenţă al procurorului derivă în principal din atribuţiile sale, acesta fiind singurul care poate decide asupra lucrărilor într-un dosar. Nimeni nu poate interveni în modul de desfăşurare a activităţii, cu excepţia instanţei de judecată. Astfel, procurorul conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală. Această atribuţie este specifică unui magistrat, fiind însărcinat cu apărarea ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, obligat la strângerea probelor atât în apărare, cât şi în acuzare", conform CSM.

Conform sursei citate, faptul că funcţiile unui judecător şi procuror sunt complementare implică faptul că "fiecare dintre ei este conştient că o justiţie imparţială necesită egalitate de instrumente între Ministerul Public şi apărare şi că procurorii trebuie să acţioneze, de fiecare dată, onest, obiectiv şi imparţial".

Membrii CSM arată că independenţa procurorului este direct proporţională cu responsabilitatea şi răspunderea aferente acestui statut.

În acest sens, sursa citată aminteşte de Recomandarea 19(2000) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind rolul urmăririi penale în sistemul de justiţie penală, care porneşte de la premisa că Ministerul Public joacă un rol determinant în sistemul de justiţie penală, precizează că: "statele trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a face astfel ca membrii Ministerului Public să-şi poată îndeplini misiunea lor fără ingerinţe nejustificate şi fără riscul de a determina, dincolo de limita rezonabilului, răspunderea civilă, penală sau de altă natură".

"Ministerul Public trebuie în orice situaţie să fie în măsură să şi exercite fără obstacole urmărirea agenţilor statului pentru delicte comise de către aceştia, în special delicte de corupţie, abuz de putere, violare evidentă a drepturilor omului şi alte delicte recunoscute de dreptul internaţional", mai arată recomandarea citată de CSM.

CSM a transmis, la sfârşitul lunii martie, Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului mai multe propunerei de modificare şi completare a iniţiativei legislative pentru revizuirea Constituţiei României.

Niciun comentariu: